Dreptul la frustrare

Nici nu ştiu dacă merită. Am fost prost educată. Am trăit în vise faine şi nu ştiu ce înseamnă realitatea Trăiesc ca o dobitoacă în idealurile mele fantastice cu echipa. Am şi scris pe uşa mea : “Nu există  ”EU” în echipă! ” Ei bine, unii olteni îşi bagă ştomeleagu’ în echipă şi în ideea de echipă şi voluntariat. Eu, nu. Eu trebuie să fiu de două ori proastă şi o dată fraieră şi cred în căcaturi. Şi mă mir cum dracu’ nu iese cum vreau eu. Că am idei pozitive şi gândesc pozitiv. Mănânc pozitiv dimineaţa, la prânz şi seara. Şi NU MĂ ÎNGRAŞ. Să fiu eu problema? Cred ca da. Sunt vinovată de altruism.  Oltencele sunt renumite în ţară pentru multe chestii. Eu, spre exemplu, sunt renumită pentru prostia crasă de care dau dovadă. Am crescut ca o idioată cu D’Artagnan la cap şi cu ideea idioată : “Toţi pentru unul, Unul pentru toţi!” Astea-s căcaturi. Vise taică. Vorbe în vând. Fraiereală ieftină.

Şi mă adaptez şi sunt sociabilă. Şi telefonul meu sună la două noaptea. Şi mă mint că o să fie mai bine. Dau anunţ în ziar : “Suflet rătăcit, altruist şi optimist, caut una bucată echipă unde comunicarea este pe primul plan.”

Azi sunt nimic

In fiecare an, pe 30 ianuarie, eu sunt nimic.  Desi este ziua maestrului Caragiale, eu sunt nimic. Eu sund coaja a ceea ce ar fi putut sa fie. Si nici macar asta. Am noroc sa fiu macar praful a ceea ce as fi putut sa fiu.  Am tradat arta. Am fost o lasa si o sa plang toata viata mea pentru ca  n-am ascultat de cine trebuia. Merit sa fiu scuipata. In fiecare an ma uit la ce-am primit in dar si vad ca n-am respectat mesajul. N-am cultivat nimic si am zis eu ca e mai bine sa ai familie decat sa ai cariera. Si te impiedici si cazi in cutitul “familiei” si mai trebuie sa-ti ceri si scuze. Si merit soarta asta. Merit sa plang de fiecare data cand trec pe langa departamentul de arte. Cand ma gandesc ca ultima mea suflare, dintr-o zi obisnuita de liceu, mi-o dadeam pe scena, imi vine sa urlu. CAND STIU ca am infruntat frig si ploaie pentru teatru forum, imi vine sa urlu. Cand stiu ca am facut atatea pentru arta si am renuntat din prostie crasa, imi vine sa urlu. Dar cel mai mult, imi vine acum sa urlu ca nu pot sa mai fac asta. Cand mi-e rusine sa ies pe o scena si sa vorbesc liber in fata lumii, desi inainte o faceam admirabil si fara nicio teama. Mi-e teama sa dau ochii cu mentorul meu, ca n-as putea sa-i ridic din pamant. As merita scuipata-n fata pentru tradare, tradare si iar tradare. Teatrul era viata mea. Respiram, mancam, beam pahare intregi de teatru, ore de repetitii. 

Acum sunt legata de un loc pe care il urasc cu toata inima mea. Pe care-l dispretuiesc pana la ultima celula despre care am invatat pentru admitere. Il urasc cu toti neuronii, hepatocitele, limfocite, monocite si alte -cite existente din mine. Il urasc de la metatarsiene pana la oasele parietale.  Il urasc cu tot ce sunt eu. Un loc aproape plin de gunoaie, unde oamenii normali sunt ingropati de politicieni mizerabili si imputiti. Un loc al mortii si al durerii mai degraba. Un loc pierdut al zilelor salvatoare de odinioara. O epava a ceea ce a fost, cu un sistem in care oamenii buni o patesc si oamenii mai putin buni se imbogatesc. Un loc unde juramintele nu sunt valabile, unde Darea si Luarea de Mita sunt la ele acasa. Un loc in care asistentele de 5 tone nu-si misca curul ala imens, ca n-au loc pe usa. Un loc in care mancarea pute a cacat si pisat diluat. Un loc cu iz de voma si gandaci pe jos. Pentru locul acesta paradisiac am dat eu scena. Un loc in care, acum sunt singura, fara “familia” care trebuia sa fie in spatele meu.

La multi ani domnule Caragiale! Sa nu uiti sa ma scuipi in ochi cand treci pe langa mine.

Dreptul la informatie!

Articolul pe care l-am scris pentru Jiunimea a fost cat de cat oficial. Acum si aici pot sa ma desfasor ceva mai liber. Ma gandeam ca acei oameni care sustin SOPA sau PIPA or fi platit pentru toate cartile de le-au citit. Daca au apelat la biblioteci virtuale si au platit un abonament, o suma relativ mica. Marile companii producatoare de filme si muzica se plang ca nu au miliarde de dolari, dar au milioane. Acuza strainii ca fura dreptul la proprietate intelectuala. Dar ei nu au facut asta cel putin o data in viata lor mizerabila? ORICINE detine un pc/ laptop/ tableta etc si are o conexiune la intrnet poate sa beneficieze de avantajele sale. Youtube are muzica. Youtube downloader te lasa sa o descarci. Nu e acelasi lucru cu a zice: “eu am creat melodia asta”. Asta mi s-ar parea furtul intelectual. Sa spui ca piesa sau cartea e facuta de tine. Ma gandesc la cei care nu au posibilitati financiare de a cumpara un DVD Blu-Ray sau altceva. Poate nici nu au bani sa mearga la cinema 3D. Oare nu au dreptul de a vedea un film cultural? Sau un film? Atunci de ce mai au abonament la internet? Sa nu poate sa descarce de pe retea ce anume il intereseaza? Cu riscul de a ma repeta: Sunt si nenorociti care iti cer bani ca sa-ti vanda discurile lor piratate la colt de strada. Ei sunt cei care trebuiesc inchisi. Ca ei sunt cei care pretind bani in detrimentul a ceva ce nu este al lor. Nu torrent-urile care ofera LIBER materialele. Suma pe care le-o dai tu daca vrei este sub forma de donatie. Tu descarci ce vrei dar trebuie sa dai gratis mai departe la altii. Cred ca alta forma de altruism online nu am gasit. Eu folosesc filelist si sunt mandra. Nu cer bani daca fac un dvd cuiva cu un film pe care nu-l gasesti sau il gasesti greu in comert. Sau cu anumite carti specializate.  Nici nu pretind ca sunt carti scrise de mine sau filme facute de mine. Dar de aceea platesc abonamentul la internet si CEZ. Sa beneficiez de serviciile lor. Nu sunt de acord ca niste companii americane sa interzica lui GOOGLE care este la nivel mondial (deci si eu sunt afectata) sa nu mai dea link-urile site-urilor unde eu pot sa gasesc ce-mi trebuie. Daca Google si alte site-uri sunt de acord sa faca un protocol strict pentru SUA, nu ma supar. Treaba lor, ei si-au votat conducatorii care fac astfel de legi. Dar nu sunt dispusa eu sa platesc pentru ce se intampla acolo la ei.

Eu propun o schimbare in sistemul de gandire. Mai greu, pentru ca Harvard si toate facultatile de prestigiu se platesc.  Informatia sa fie pentru toata lumea. Nu am idee cum sa se rezolve problema cu piratatul. Ba stai, am. Daca pun la dispozitie gratis informatiile si creeaza o campanie de informare a publicului cum ca oricine vrea sa cumpere  sa aiba posibilitatea sa cumpere dar se pot gasi si GRATIS. Asa , nea Gigi de la coltz nu mai da 30 lei pe un film piratat, se duce pe net si-l descarca gratis si-l da si la altii. Siteurile care distribuie torrent-urile sa dea un procentaj din donatiile pe care le primesc ei.  Oricum companiile au milioane de dolari.

Despre sanse, jurnalism si mancatori de rahat

Eu am o problema. Am mai multe, dar aceasta se manifesta astazi. Inainte sa ma supar cum trebuie, incerc sa gandesc logic. Sa cantaresc sa vad daca merita sa ma supar. Daca merita sa scriu randuri despre chestii de cacat. Si, de data aceasta, merita. Am primit recent o sansa sau un internship (asa il vad eu) pe jurnalism. Pentru ca-mi place sa scriu si observ ca unora le place, fac asta din placere, din pasiune, din voluntariat si nu pentru bani. Asa ca nu ma supar ca sunt sau nu penalizata “la salariu” pentru unele articole, sau ca nu mai stiu eu ce. Imi stiu valoarea si eu zic ca sunt novice pe jurnalism. Am o gramada de lucruri de invatat de la oamenii care mi-au dat aceasta sansa. Nu are rost sa discut despre remuneratie ca, din punctul meu de vedere nici nu o merit. Acum. Dar nu toti oamenii gandesc ca mine. Si e perfect ok, dar pe mine ma frustreaza modul de gandire materialist. Da, frăţică, am dreptul sa ma revolt daca am scris articole pertinente, jurnalistice si nu s-a gandit nimeni la mine. Dar daca eu, momentan, scriu poezii si bazaconii mi se pare de porc sa am pretentii.

Eu functionez dupa sistemul militar. Bunicul meu a fost cadru al armatei asa ca m-a invatat si pe mine ce inseamna ordine si disciplina. Si avea o vorba, saracul : “Cand stanga nu stie ce face dreapta, mai bine mananci cacat cu gura decat sa te murdaresti pe pantaloni” Cam asta patesc eu. Imi asum responsabilitatea pe o bucatica jurnalistica, fac eforturi pe bucatica mia. O anunt public si mi se pare normal si de bun simt sa fiu intrebata daca cineva doreste o parte din bucatica mia. Ca poate vreau eu s-o mananc prima data. Mi-ar placea sa stiu daca societatea jurnalistica nou formata stie ce inseamna cod deontologic nescris sau stie ce inseamna a fi de porc. Din cate se vede, nu. Si unde nu e ordine si disciplina, este cacat. O sa ma dau si eu pe brazda si o sa fiu mancatoare de cacat. O sa ma bag peste toata lumea pentru ca am capacitatea intelectuala de a scrie despre un eveniment important pe care nici nu l-am vazut. Nici evenimentul si nici oamenii din eveniment. Si o sa ma pun pe dat dari de seama. Pe asta se bazeaza societatea “jurnalistica” sau viitoare “jurnalistica”. Cred ca ma pot manji cu bucati enorme de cacat, doar ca sa am un amarat de subiect, care nici macar nu e al meu.  O sa dau copy paste di colo si di colo si o sa am un articol extraordinar. Si o sa am pretentie la bani si recunostiinta pentru asta, ca doar voi deveni un cacat cu mot. Si vreau sa ma respecte lumea si sa ma pupe in cur de fiecare data cand emit o basina jurnalistica luata de la altii. Si o sa ma simt regele lumii cum se simtea Jack Dawson cand se ducea pe fundul Atlanticului. Si o sa ma doara in cur de colegi si de oamei, de relatii si pareri si o sa am o parere extraodinar de buna despre articolul meu de cacat, pentru ca un om de cacat trebuie sa scrie un articol de cacat, nu?

Am ţinut în mine, dar nu mai poc!

Dom’le ce mă enervează unele specimene feminine. Ete că aşteptai pînă acuşa să-mi treacă furia, dar nu-mi trece. Dacă le dai nas proştilor, se înmulţesc. Încă nu am ajuns să pricep cum pot unii să-şi bage nasul în oala mea ( şi nu mă refer aici la sensul pervers). Eu ştiu că-mi văd de viaţa mea personală şi nu mă fute grija  mă interesează cine de cine e legat, sau nu. Vieţile personale ale oamenilor necunoscuţi nu mă impresionează. Ever!

Dar sunt unele, ce nu se pot scărpina de dorul meu. Şi ori sunt proaste de put, ori habar nu au cum sa abordeze sincer un bărbat. Dar vor ciorbiţa mea fierbinte. Am două soluţii cînd un musafir nepoftit îşi bagă nasul. Ori îi dau mumoş peste nas, ori (soluţia mea preferată) îl bag cu năsucul în oala mea fierbinte!

Dacă nu ştiati, mai nou, cînd eşti într-o relaţie ( de orice fel) nu eşti sub nicio formă legată de persoana cu care eşti în relatie. Merci, Einstein, eu nu ştiam că mie chiar nu-mi iese cordonul ombilical din pizdă şi-l leagă pe respectivul/a de mână. Dacă voia să-mi convingă prietenul să mearga cu ea la un eveniment social, era mai simplu să-i zică. Dar să aibă decenţa să nu mă aducă pe mine în discuţie, aruncând cu naşpete în mine, că mă enervez. Data viitoare când o s-o văd pe această individă (cu un tupeu extraordinar, mai mare decât şaiba de pe degetul ei) o s-o invit să-mi inspecteze organele genitale să vadă că nu sunt posesoare de cordon ombilical (încă). După moaca soţului ei, nici ea n-o să fie decât dacă este el prea beat să se opună, sau se rupe prezervativul. 

Alegem

Alegem. În fiecare zi a existenţei noastre. Alegem pe cine să rănim, cu cine să vorbim, ce să mîncăm, ce să facem în următoarea zi. Zilele noastre sunt suma alegerilor noastre. Noi suntem, în cele din urmă, ceea ce alegerile noastre produc. Şi nu ne deranjează. Şi nu ne creează discomfort. Sau cel puţin, nu ar trebui. Pentru că sunt alegerile noastre. Eu îmi folosesc nopţile ca să gîndesc. Şi, din păcate, nu am ajuns încă la o concluzie care să mă mulţumească. Constat ca mi-e dificil să trec peste alegerile altora. Şi am renunţat la ideea măreaţă de a încerca să le aduc ceva în viaţa lor. Mi-a fost tare greu, dar nu am observat că unii oameni vor să mă plaseseze doar temporar în viaţa lor. Atunci, am ales să nu fiu temporară. Sau planul B. Nu ştiu exact ce merit, dar ştiu că nu merit asta. Sau probabil că merit pentru că şi eu la rîndul meu am împins afara din viaţa mea oameni care nu mă făceau să mă simt bine. Am ales.

Fiecare din noi are aventura lui. Şi cu fiecare zi, alegem cum să o petrecem mai bine. Tot ce facem acum, prin alegerile noastre, ne asigură viitorul. Cum ne privim acum în oglindă, aşa ne vom privi şi peste 20 de ani. Dacă în momentul acesta ne este ruşine de ceea ce vedem în oglindă, putem să alegem. Putem să ne schimbăm în aşa fel încît să vedem exact ceea ce ne dorim.

Viaţa nu este comodă. Daca este, înseamnă că nu meriţi să o trăieşti aşa. Dacă alegem să luptăm, putem să pierdem sau să cîştigăm. Dacă alegem să stăm, nu pierdem nimic, dar nici nu cîştigăm. Pun pariu, că doar o singură persoană va înţelege ce scriu eu. Şi o altă persoană, categoric nu va fi de acord cu ce am scris. Dar, nu-mi mai pasă. Scriu pentru mine. Şi pentru cei care ASCULTĂ.

Shut up!

Mno bun! Hai si cu asta.

De ceva vreme, multa lume imi zice sa tac. Si prin multa lume zic… lumea de langa mine care ma aude vorbind. Mi s-a zis atat de des, incat am impresia ca nu trebuie sa mai deschid gura. Nu ca ar fi bai, dar partea nasoala e ca eu sunt urata, asa ca trebuie sa compensez cu inteligenta. Daca as fi fost frumoasa, as tacea mereu. Asa ca am facut o analiza subita a gandurilor mele si mi-am lansat o multime de intrebari: oare ideile mele sunt asa nasoaleee? oare vocea mea e suficient de naspa? oare zic 99% din timp doar prostii? E doar vina mea? Sau si a lumii ca nu are rabdare? Ca nu e in stare sa asculte? Nici nu stiu. Asa ca m-am decis mai bine sa tac. Sau si mai bine, sa fiu proasta. E mult mai usor si poate asa am si eu noroc la bani. Dar cum sa taci cand vezi pe unii si pe altii ca se plang de cat de mizerabila e viata lor? Pai daca mie mi se zice constant sa tac… va dati seama cat de mizerabila trebuie sa fie viata mea? Dar nu despre asta e vorba. De fapt este vorba de tupeul unor oameni. Am 23 de ani, si nu i-am zis nimanui pana acuma:” taci din gura ca esti prost” Sau: e facil sa scrii ceva. Dar unii oameni se cred muulltt dar muullt mai buni decat altii. Si sincera sa fiu, nu ma mai deranjeaza. Dar, eu? Eu ce vina am ca stau in calea lor ca si cum as sta in calea trenului? Eu ce vina am ca-mi pasa? Si pentru ca-mi pasa, platesc. E ca si cum ai avea un sot si l-ai plati sa te futa. Eh.. cam asa sunt eu cu unele persoane. Le me ii pasa, le lui… niet.

Sa nu fiu inteleasa gresit. Mie imi place sa tac si sa stau in banca mea. Am mai facut exceptii pentru unii si altii, dar… cateodata, nu merita. Si cand se umple paharul si da peste el… zic: gata, stop si atat. Am facut si eu cacaturi oamenilor si recunosc. I was a bad bad girl. Dar uite de data asta, ma simt umilita. Cand vezi ca un om (aparent normal) zice nasoale despre sine, parca nu-ti vine sa-l lasi asa, cand tu ai impresia(gresita) cum ca e mai bun decat se crede. De unde sa stii tu ca omul respectiv e plin de glume de cacat in el? (si aici o mica paranteza: labagiilor ce sunteti, glumele sunt pentru “ha ha ha… e super tare amuzant”. Ce e de cacat, nu e gluma… e proasta crestere. Si daca aveti mama, o scuip intre ochi ca n-a stiut sa va educe. Nu-mi pasa cine se simte!) Dar eu pun botu’, zic sa ridic si eu moralul la cineva… Si cand ti-e lumea mai traga, esti pocnita, Florico, exact in botul pe care l-ai pus la fraieri. Si nu o data! De mai multe ori. In sinea mea: bashca-ti place s-o iei peste bot de la toti fraierii!

Profit de aceasta ocazie sa anunt oficial, ca eu discursuri despre dezvoltare persoanala, nu mai tin. Cine are chef, sa se duca si sa dea banii pe carti. Ca eu proasta a mia oara nu mai sunt. Si data viitoare cand mai vad ca cineva-si plange curul de mila, ma fac ca nu vad. Ca sincera sa fiu, nu-mi pasa. De ce asa? Ca atunci cand esti bun…. ti-o furi. Si culmea, exact de la oameni care au trecut prin cacaturi serioase. Si tu stii cum e sa treci prin cacaturi serioase, si nu ai zice “shut up1″ si “fuck off!” Ete de data asta I’m shutting up and fucking off.

Cuvinte care incep cu “D”

Drama, depresie, dragoste, nici eu nu mai stiu sigur. Initial, am pornit cu o idee dar am renuntat la ea. Voim sa scriu despre jocul dublu, inselare si multe alte lucruri, insa nu mai vreau. Din ce cauza? Pentru ca incep sa disec iar aceleasi vechi sentimente umane de care oricum nu-mi pasa, pentru ca nu au o importanta mai mare de 0 pentru mine.

N-am reusit sa deslusesc cum reusesc unii oameni sa ma pacaleasca, dar sa ma pacaleasca grav de tot. De la a afirma lucruri pe care nu le-au facut niciodata pana in prezent, pana la a nu reusi sa indeplineasca ceea ce ei insisi au afirmat cu tarie si siguranta mai ceva decat Politia Romana.

Adevarul este ca eu sunt cea care fac greseli. Eu imi permit sa am incredere in oameni cand ar trebui sa stiu mai bine. Daca altii vad cumva bunatate sau vreo calitate in asta, eu vad prostie crasa. Si asa e. Daca imi pasa de cineva, dau dovada de prostie crasa. Pentru ca nu mi-a ajuns cat am tras dupa nenorociti. Nu am invatat lectia. Si o sa o repet pana cand o invat.

Drama: ceva cu care tooaattaa lumea se lauda, inclusiv eu. Sunt cea mai dramatica persoana dintre mine si mine pe care am reusit sa o cunosc. Exagerez aproape orice, ma supar, vad lucruri unde nu sunt. Si sunt absolut sigura ( 99%) ca sunt nebuna. Dezamagita de prosti, de oameni care nu fac nimic, de mine, de orice lucru care ma poate incrunta. Si atunci cand te hranesti cu doze enorme de dramatism pe zi vine si depresia. Mi s-a zis ca-s depresiva. Nu neg ca uneori sunt mai cinica si reusesc sa intristez lumea, dar 80% din timp sunt energica si pozitiva si optimista si ce vreti voi. Daca am o zi proasta sunt preceputa a fi depresiva. Dar e ok, asta arata ca-mi pasa mai mult de 0. Revenind la oameni care ma joaca pe degete. Da, eu recunosc (stiu stiu e greu) ca am fost jucata pe degete si nici nu mi-am dat seama pana in ultimul moment. Acum nu ma pot enerva. Daca cineva a reusit performanta asta inseamna ca fac gestul onorabil si ma inclin ca Andi Moisescu. De ce? Nu pot invinui persoana pentru ca eu i-am dat armele cu care sa ma joace. Eu am zis tot ce era de zis de fiecare data, in schimb am primit ironii si comportament imatur. Dar e ok. Asa invat sa merg mai departe.

Adevarul nr 2 este ca sunt buna atata timp cat cineva are nevoie de serviciile mele ca sa zic asa (dublu inteles pentru micul pervers care o sa citeasca diseara). Daca nu mai are, scopul si durata vizitei se termina. S e perfect corect, pentru ca pe acest schimb de atentii s-a bazat legatura. Dar nu neg, ceva din mine spera sa se insele si sa nu fie asa.  Ce bine ca acum nu mai spera, pentru ca zilele acestea au fost in loc de martori.

Ajungem si la cel mai optimist cuvant: dragostea. Un cuvant care mereu mi-a placut. A implicat prieteni, familie, studiu, chiar si obiecte: creioane colorate, papusi. Persoanele importante din viata mea le numar pe degetele de la o singura mana si ma bucur ca se intampla asta. Inainte, imparteam oamenii in categorii: cei mai buni prieteni, prieteni, cunostiinte etc. Acum impart oamenii doar in 2 categorii: cei cu adevarat dragi mie care imi suporta toate cacaturile din lume indiferent de orice (3 la numar) si restul. Cu restul voi aplica expresia “quid pro quo”. Imi livrezi cacaturi, iti livrez cacaturi. Esti sincera, sunt sincera. Si in niciun caz nu voi considera ca daca fac asta ma cobor la nivelul lor. Nup, fac doar lupta egala. Multa lume are impresia ca-s prea sofisticata sa-mi murdaresc mainile, sau ca nu pot sa fac ceva. Pentru cei care au impresia si isi dau frecvent cu presupusul despre ce si cum gandesc eu, am doar doua cuvinte:

“Watch me!”

The Gay’s billboard

Deci! Am dat mai demult pe Facebook de un apel bigot (din punctul meu de vedere) la rasculare impotriva gay-lor. Adicătelea din cauză a ce? Două amărâte de panouri publicitare (din cîte am văzut io) pe care scriau “orientarea sexuală nu este o boală, nu e o alegere” or somnthn somnthn. (imajine care o s-o vedeţi mai jos) Eu, ca o persoană capabilă de gândeală, cu mintea limpede şi clară afirm cu inima pe mână (get it?) că sunt de acord cu panourile acelea pentru că nu mă simt jignită sau afectată psihic sau emoţional într-un stat de dreptus democraticus cum jbiară Romînica că iaşte. O anume asociaţiune di oameni urlau de obicei ca statul nu ie bun. Ca Base si Boc ie rai si ca tara e de jale. Aceeasi asociatiune face apel la inteleptii orasului sa dea iei panourile alea jos ca cica ie Saptamana Mare si… cica sunt pro futut in cur (reamintesc.. blogul meu, scriu ce vreau io fara frica de Mitropolie si de cenzura ca unii oameni, nu dau nume, persoane importante ). Pe ce punem pariu ca nicio asociatiune de oameni cu constiinta credincioasa nu faceau apel la datu’ de panou jos daca era Ramadanul? sau vreo sarbatoare evreiasca? Si pana la urma, de cand spatiul PUBLIC! este spatiu religios incat cetatenii cu constiinta religioasa sa se simta lezati de 2 amarate de panouri? Ba mai mult folosesc chiar articolul 30 din Constitutiunea Romaniei cu privire la dreptul la LIBERA EXPRIMARE doar in favoarea lor. Ei bine, legea merge in ambele sensuri. Care se lauda ca a luptat in ’89 ori nu stie pentru ce a luptat ori nu intelege bine acest concept  Fac un mic efort si dau cu simplu copy paste asa cum multi jurmalisti online dau si nu recunosc ca dau:

“ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege. “

Cum eu voi zice cu manutele mele: MUIE BIGOTILOR! si cei care sustin campania ANTIDISCRIMINARE au voie sa o sustina. De ce? Ca asa zice Constitutia Romanicai. Dar din apelul vostru bigot inteleg ca aceasta Constitutie e valabila doar pentru macho meni crestin ortodocsi cu drept la vot, nu?Din pacate, e valabila pentru toata lumea, indiferent de orientare sexuala, religie, sex, rasa… etc etc etc. Cica asa zice Dreptu’ Omului. Sa va zic eu ce-au vrut sa zica: dupa parerea LOR, asa s-au nascut. Nu au ales sa fie asa si nu s-au imbolnavit. Asta e parerea lor. Asa cum tu bigotule esti de parere ca Dumnezeu exista si te manifesti ca atare si cel care este homosexual are parerea asta si se manifesta asa. Nu a injurat biserica, nu a injurat pe nimeni. Dar tu bigotule crestin ortodox vii si zici intr-un stat democratic prin protestul tau cu datu jos de panouri zici ceva de genu: ” sa te fut ma gheiule, in orasul meu nu mi se scoala sa te exprimi tu!” Si autoritatile competente bune de pedepsit cantara in struna Mitropoliei si tu pupasi in cur unde lingi de atata amar de vreme ca-ti arunca si tie o bucatica de paine cineva. Sunt profund dezamagita de Craiova pentru ca da panourile alea jos. Dar asta e Romanica, Constitutia se respecta doar de heterosexuali macho meni crestin ortodocsi. Voiam sa scriu un post muuulllt muuult mai acid. Dar am realizat ca nu am cu cine vorbi. Sunt altii care… sufera saracii. In sutane albe, negre, galbene, roz. Sufera. De importanta. Critica pe Base, pe Boc, pe Udrea. Ca nu respecta legi. Dar cu toate astea, ce pretentie am eu dela Base si Boc si Udrea, daca semenul meu, nu e tolerant intr-un stat democratic unde toata lumea indiferent de orientare sex religie rasa plateste taxe si impozite si cica ar trebui sa ai macar dreptul sa zici nu la discriminare. Dar e mai usor sa cenzurezi pe altul decat sa pui tu ceva bun. Craiova nu a fost in stare sa faca un mars pro-viata de 1 iunie. Dar e in stare sa dea jos panouri. Cu toti banii de-i are biserica, n-am vazut un panou frumos din partea lor. Dar dau jos panourile altora. Ca se simt jigniti de unpanou care nu vorbeste despre ei sau despre heterosexualitate. Imi pare rau de Craiova. Nu o mai pot reprezenta. Nu mai pot spune decat pace oamenilor care nu au suficienta minte sa vada ca nu a jignit nimeni nici o credinta prin panoul ala. Pentru amuzament sa vedeti voi un episod din RObotzi in care Mo il face pe F.O.C.A vaca proasta autista. Desi F.O.C.A nu zisese nimic. Cam asa si cu lumea asta. Asta e parerea mea. Sa ma dea in judecata cine vrea sa-mi interzica IP-ul. Nu ma intereseaza. Dar e pacat ca in 2011 ne fute grija de altii si nu vedem bururienile de la noi din curte. Dar asa e romanul. Prost. Limitat si vai de… curul lui nefutut. (Dar doua fete impreuna apreciezi, huh? Ele nu este homosexuale)

My way

Recent, adicatelea ieri am vazut filmul The Way in regia lui Emilio Estevez. Si cum eu am defectul de a fi influentata de lucrurile frumoase,am adaugat pe lista calatoriilor mele si Camino de Santiago de Compostela. Dar asta mai mult asa, ca off topic. Voiam sa expun ceva foarte frumos, ceva ce are legatura cu majoritatea oamenilor din ziua de azi. Vreau sa zic ceva despre asumarea riscurilor, eu aia care planuieste totul. Da. Planuiesc viata mea de peste 2 ani, copilul, nunta si modelul rochiei de mireasa. Planuiesc sa iau riscul si sa plec de langa ai mei. Planuiesc sa ajung in multe locuri sa vad multi oameni frumosi si multa bunatate. Uneori ma cuprinde spaima la cata rautate gazduieste Terra si chiar si mai multa tara mea. Facgestul necugetat si-mi exprim dorinta de a pleca. Incerc sa fac ceea ce e frumos, decent si corect fata de mine si fata de altii. Cine vrea si poate sa ma inteleaga, ma intelege, cine nu reuseste, nu e bai. Nu ma supar. Admir doi oameni care, din punctul meu de vedere, sunt situati pe o scara spirituala deosebita: Buddha si Ghandi. De cele mai multe ori, incerc sa nu ma enervez si sa raman calma si senina. De cele mai multe ori, nu reusesc. Atunci cand voi merge pe calea sfantului Ioan alaturi de o persoana taaarrreee draga mie, voi ajunge sa realizez multe lucruri. Admir oamenii care au luat riscurile cele mai mari. Respect oamenii care sunt intr-o situatie deosebita dar reusescsa-si mentina speranta si zambetul pe buze. Va iubesc prietenii mei dragi, cei care sunteti departe, prin mari si tari straine, unde stiuca va e greu fara un umar cunoscut pe care sa plangeti. Incerc sa va inspir cat pot de aici din Craiova, momentan. Sunteti toti bineveniti in casa mea, oriunde ar fi ea.
Recomand sa vedeti The way… este absolut splendid. Si daca tot sunt la recomandari, mai recomand si Remember me, pentru cei care au suferit mai adanc tragedia de la 11 septembrie 2001. Mai era un film care voiam sa vi-l recomand, dar… nu mai stiu de ce )
Cu riscul de a deveni cinica, dar aici este vina domnului Mircea Badea (pe care il admir) vreau sa inchei prin a zice ca 99% din populatia Terrei are un destin mediocru. Americanii zic “average”,”regular”. Restul de 1% au ales sa faca lucruri extraordinare. E suficient sa te uiti in jurul tau si sa vezi extraordinarul din fiecare om. Curajul este inlocuit de comoditate.