Alegem

Alegem

5437_3-choices-in-life

Alegem. În fiecare zi a existenţei noastre. Alegem pe cine să rănim, cu cine să vorbim, ce să mîncăm, ce să facem în următoarea zi. Zilele noastre sunt suma alegerilor noastre. Noi suntem, în cele din urmă, ceea ce alegerile noastre produc. Şi nu ne deranjează. Şi nu ne creează discomfort. Sau cel puţin, nu ar trebui. Pentru că sunt alegerile noastre. Eu îmi folosesc nopţile ca să gîndesc. Şi, din păcate, nu am ajuns încă la o concluzie care să mă mulţumească. Constat ca mi-e dificil să trec peste alegerile altora. Şi am renunţat la ideea măreaţă de a încerca să le aduc ceva în viaţa lor. Mi-a fost tare greu, dar nu am observat că unii oameni vor să mă plaseseze doar temporar în viaţa lor. Atunci, am ales să nu fiu temporară. Sau planul B. Nu ştiu exact ce merit, dar ştiu că nu merit asta. Sau probabil că merit pentru că şi eu la rîndul meu am împins afara din viaţa mea oameni care nu mă făceau să mă simt bine. Am ales.

Fiecare din noi are aventura lui. Şi cu fiecare zi, alegem cum să o petrecem mai bine. Tot ce facem acum, prin alegerile noastre, ne asigură viitorul. Cum ne privim acum în oglindă, aşa ne vom privi şi peste 20 de ani. Dacă în momentul acesta ne este ruşine de ceea ce vedem în oglindă, putem să alegem. Putem să ne schimbăm în aşa fel încît să vedem exact ceea ce ne dorim.

Viaţa nu este comodă. Daca este, înseamnă că nu meriţi să o trăieşti aşa. Dacă alegem să luptăm, putem să pierdem sau să cîştigăm. Dacă alegem să stăm, nu pierdem nimic, dar nici nu cîştigăm. Pun pariu, că doar o singură persoană va înţelege ce scriu eu. Şi o altă persoană, categoric nu va fi de acord cu ce am scris. Dar, nu-mi mai pasă. Scriu pentru mine. Şi pentru cei care ASCULTĂ.

»

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s