Eu am o problema. Am mai multe, dar aceasta se manifesta astazi. Inainte sa ma supar cum trebuie, incerc sa gandesc logic. Sa cantaresc sa vad daca merita sa ma supar. Daca merita sa scriu randuri despre chestii de cacat. Si, de data aceasta, merita. Am primit recent o sansa sau un internship (asa il vad eu) pe jurnalism. Pentru ca-mi place sa scriu si observ ca unora le place, fac asta din placere, din pasiune, din voluntariat si nu pentru bani. Asa ca nu ma supar ca sunt sau nu penalizata “la salariu” pentru unele articole, sau ca nu mai stiu eu ce. Imi stiu valoarea si eu zic ca sunt novice pe jurnalism. Am o gramada de lucruri de invatat de la oamenii care mi-au dat aceasta sansa. Nu are rost sa discut despre remuneratie ca, din punctul meu de vedere nici nu o merit. Acum. Dar nu toti oamenii gandesc ca mine. Si e perfect ok, dar pe mine ma frustreaza modul de gandire materialist. Da, frăţică, am dreptul sa ma revolt daca am scris articole pertinente, jurnalistice si nu s-a gandit nimeni la mine. Dar daca eu, momentan, scriu poezii si bazaconii mi se pare de porc sa am pretentii.
Eu functionez dupa sistemul militar. Bunicul meu a fost cadru al armatei asa ca m-a invatat si pe mine ce inseamna ordine si disciplina. Si avea o vorba, saracul : “Cand stanga nu stie ce face dreapta, mai bine mananci cacat cu gura decat sa te murdaresti pe pantaloni” Cam asta patesc eu. Imi asum responsabilitatea pe o bucatica jurnalistica, fac eforturi pe bucatica mia. O anunt public si mi se pare normal si de bun simt sa fiu intrebata daca cineva doreste o parte din bucatica mia. Ca poate vreau eu s-o mananc prima data. Mi-ar placea sa stiu daca societatea jurnalistica nou formata stie ce inseamna cod deontologic nescris sau stie ce inseamna a fi de porc. Din cate se vede, nu. Si unde nu e ordine si disciplina, este cacat. O sa ma dau si eu pe brazda si o sa fiu mancatoare de cacat. O sa ma bag peste toata lumea pentru ca am capacitatea intelectuala de a scrie despre un eveniment important pe care nici nu l-am vazut. Nici evenimentul si nici oamenii din eveniment. Si o sa ma pun pe dat dari de seama. Pe asta se bazeaza societatea “jurnalistica” sau viitoare “jurnalistica”. Cred ca ma pot manji cu bucati enorme de cacat, doar ca sa am un amarat de subiect, care nici macar nu e al meu. O sa dau copy paste di colo si di colo si o sa am un articol extraordinar. Si o sa am pretentie la bani si recunostiinta pentru asta, ca doar voi deveni un cacat cu mot. Si vreau sa ma respecte lumea si sa ma pupe in cur de fiecare data cand emit o basina jurnalistica luata de la altii. Si o sa ma simt regele lumii cum se simtea Jack Dawson cand se ducea pe fundul Atlanticului. Si o sa ma doara in cur de colegi si de oamei, de relatii si pareri si o sa am o parere extraodinar de buna despre articolul meu de cacat, pentru ca un om de cacat trebuie sa scrie un articol de cacat, nu?
oameni*, extraordinar*